Ingrijorarea era cu atat mai mare pentru ca la 10:30 trebuia sa iau startul la crosul Casiopeea pentru a sustine femeile care se lupta cu cancerul mamar (http://www.casiopeea.org/index.php?lang=ro&page=home). Durerea devenise atat de puternica incat nu-mi mai puteam indrepta spatele.
O voce imi spune ca poate nu ar trebui sa alerg, dar imi luasem angajamentul ca o voi face asa ca am mai baut un pahar cu apa, am mancat o banana si am plecat la 9:08 spre parc, cu gandul ca o sa-mi treaca. Zis si facut! Durerea s-a ameliorat si a disparut complet pana cand s-a dat startul. Asadar am reusit sa joc pacalici cu durerea mea. Ma bucur ca m-am tinut de cuvant si ca am alergat, a fost o placere sa vad atat de multe persoane entuziaste in sustinerea cauzei Casiopeea. Puteai sa vezi cu ochiul liber persoane care nu duc o viata sportiva dar care azi isi propusesera sa sprijine femeile care lupta impotriva cancerului mamar si totodata sa se autodepaseasca. Este de aplaudat lupta pe care o dadeau cu ei insisi pentru a termina cursa, si cand te gandesti ca era doar o mica lupta in comparatie cu batalia pe care o dau si pe care trebuie sa o castige femeile diagnosticate cu cancer mamar. Doamnelor, haideti, luptati, pentru ca se poate!
