Schimbarea se produce mai devreme sau mai târziu

Cred că nu sunt singura căreia i s-a întâmplat să văd negru în fața ochilor.

Cum se manifestă la mine?

Iau o situație în care mă confrunt cu ceva care nu funcționează așa cum mi-aș dori. Pe căi pașnice, fac demersuri să schimb acel ceva, de exemlu să schimb procedura, pentru a-mi crește productivitatea.

După câteva eșuări repetate vine momentul în care văd negru în fața ochilor și schimb tonul conversației, pentru că nivelul de adrenalină și cortizol din sânge au crescut, iar raționalul meu a fost asaltat de funcțiile creierului limbic.

Și când colo, tocmai atunci, dacă citeam mai cu atenție, aș fi observat că puteam să culeg roadele perseverenței, pentru că procedura nouă tocmai se implementase.

Dar pentru că durase mai mult decât m-am așteptat cred că nici nu mai credeam că schimbarea se va produce.

Și uite așa am văzut negru în fața ochilor când de fapt trebuia să văd frumusețea focurilor de artificii.

În astfel de situații, eu îmi cer scuze ;). Tu te-ai confruntat cu astfel de trăiri? Cum le-ai rezolvat?

Dragoste de mamă în miez de noapte

mai este un ceas până la miezul nopții

un scârțâit de poartă

o fiică în balerini, cu o cămașă albă și o fustă neagră până la genunchi cu o poșetă-n mâna dreapta

un pas în urma ei o urmează mama, care încuie poarta

fiica începe să alerge atât de repede cât deschiderea fustei îi permite

în urma ei, mama, într-o rochiță albă de pânză, puțin trecută de genunchi, o urmează, șoptindu-i să nu mai alerge

degeaba, fiica ia distanță și-n câteva secunde face la stânga și mama o pierde din priviri

mama aleargă până în capătul străduței, uitând de propriul ei sfat, întoarce capul spre stânga și rămâne acolo preț de alte câteva secunde

se cuprinde în brațe și se întoarce spre casă

cu o poartă înaintea porții care scârțâie, mama se oprește, în față unui brad, iar mâinile ei îi ating ochii și apoi obrajii

în casă, un tată, la lumina televizorului

pe străzi, o liniște asurzitoare

sub privirea mea un nou capitol din viața bucureșteană este în plină desfășurare

în căutarea fericirii, acest vector cu coordonate schimbătoare, o mamă se ține în brațe, cu gândul gonind în urma fiicei ei

sunt sigură că și mama a trăit povestea aceasta

Educația și rolul ei în viitorul omenirii

Deși este vacanță preocuparea noastră față de educația copiilor noștri, cât și a noastră, a adulților, ar trebui să fie la lucru. Unde mai pui că educația nici măcar nu se pensionează. Educația este precum respirația.

Am citit un articol, foarte documentat, pe care vreau să-l împărtășesc cu voi.

Iată un pasaj: ” Manualele abundă în stereotipuri și modele dihotomice:

Manualele de ciclu primar utilizează excesiv stereotipizarea prezentând o realitate în

alb vs. negru,

bine vs. rău,

feminin vs. masculin,

tineri vs. vârstnici, etc.

Personajele sunt puternic stereotipizate:

bunicii sunt sedentari, au ochelari și nu aud bine;

femeile sunt mai ales mame care pregătesc masa, învățătoare sau doctorițe

 – în timp ce bărbații apar într-o diversitate de meserii, dar prea puțin ca tați;

oamenii sunt în general fie buni și frumoși (frumusețea fiind relevantă mai ales pentru femei),

fie răi și urâți.

Există foarte puține propuneri vizuale sau de conținut nonstereotip sau contrastereotip – menite să contribuie la dezvoltarea unei gândiri reflexive și critice legate de lumea reală în care cei mici trăiesc, o lume în permanentă schimbare, plină de nuanțe, contradicții și dileme morale.”

restul articolului îl puteți citi aici: http://bit.ly/1HKuLwa

Cred că suntem de acord că datorită tehnologiei avem acces la un nivel nemaiîntâlnit de informații.

Ritmul rapid în care omenirea este nevoită să se schimbe trebuie să fie umăr la umăr cu ritmul de adaptare la noile schimbări.

Care-i direcția în care omenirea are de muncit cel mai mult? Omenia!  Aceasta este direcția!

Această trăsătură specifică oamenilor care în mintea noastră n-are o definiție clară, nu este un termen precis definit (precum câteva versuri din imn, o rugăciune sau un refren preferat).

Și ce este omenia?

Ei bine este un complex de calități alese, proprii unei persoane, manifestate prin:
- purtare blândă
- purtare înțelegătoare
- atitudine cuviincioasă
- purtare respectuoasă
față de cei pe care-i cunoaștem cât și față de cei pe care nu-i cunoaștem, față de cei care se poartă cu dragoste față de noi cât și pentru cei care nu o fac.

De ce sunt necesare aceste adaptări în purtarea noastră? Pentru a evolua ca specie umană (Războiul este o lipsă de imaginație - Adrienne Rich).

Ia imaginați-vă că am refuza să ne adaptăm purtarea? Ce s-ar întâmpla într-un deceniu sau doi cu noi, societatea românească?

Cum ar fi ca prin medierea și rezolvarea problemelor din societatea noastră, noi românii să dăm un exemplu demn de urmat altor societăți care sunt încercate de probleme?

Cum ar fi să se predea la școală omenia și altruismul, pe tot parcursul ciclului școlar, până la cel universitar?

Cum ar fi să se organizeze colocvii cu părinții, pentru a-i învăța și pe ei despre omenie, altruism, compasiune, empatie, dragoste, alimentație?

Cum să fie? Posibil!

O vară luminoasă și cu ochii deschiși să avem!

Gânduri înțelepte și o viață pe măsura lor :)

Care-i mostenirea pe care o construim acum, in momentul prezent?

Ma simt ca un copil care topaie in sus si in jos fara motiv, cu exceptia celui ca poate topai.


Acum ceva ani in urma, prin 2011, l-am descoperit pe Sir Ken Robinson, iar de atunci si pana in prezent am ajuns atat de preocupata de educatie si sistemul educational incat doar asta fac. Bine, alegerile prezidentiale din noiembrie au fost factorul declansator si practic de atunci doar asta fac :).


Pe parcursul acestei calatorii am descoperit oameni absolut incredibili, preocupati de viitorul tarii noastre si oricat de efemer suna viitorul tarii noastre, fara sa ne gandim la el, fara sa-l gandim si fara sa-l planificam ne vom trezi ca e posibil sa nu ne placa viitorul (cred ca acum am ajuns intr-un moment in care cei care visau acum 25 de ani la viitor sunt destul de nemultumiti de infatisarea lui, nu-i asa?).


Plecand de la Romania noului val am ajuns sa-l citesc pe domnul Solomon Marcu, care a acordat un interviu radio pe care-l puteti asculta aici http://bit.ly/1B6G4O6. Desi a implinit 90 de ani acum cateva zile, motiv pentru care-l felicit si-i doresc multa sanatate si fericire, trebuie sa recunosc ca nu auzisem de domnia sa, desi este cu doar doi anisori mai mare decat tataia. Cum cred ca niciodata nu-i prea traziu, ma bucur acum sa citesc ceea ce dumnelui a scris si ma bucur atat de tare cand vad atat de multe lucruri pe care si eu le gandesc si despre care am scris.

Acelasi lucru l-am simtit cand l-am ascultat prima data pe prof. dr. univ. Daniel David (43 ani-Cluj) si pe care-l puteti citi aici: https://danieldavidubb.wordpress.com/de-ce-un-blog-daniel-david/ dar nu numai.


Ei bine, pornind insa de la scrierile Acad. Solomon Marcus, am ajuns sa citesc si alti doi admiratori de-ai dumnealui, profesori amandoi, si anume doamna Anca Tirca pe care o puteti citi pe http://ancatirca.blogspot.ro/p/lucruri-bine-facute.html si pe domnul Mircea Cremene (prof. Cluj), care ca si mine s-a apucat de luat initiativa online dupa alegerile din noiembrie 2014 si pe care-l puteti citi pe Reteaua de idei: Acolo unde elevii nu pun întrebări nu există educa...



Asa cum Oscar Wilde spunea ''daca vrei sa spui oamenilor adevarul, fa-i sa rada, altfel, te vor omori'' va invit sa vizionati o prelegere, cu subtitrare in romana, plina de umor si adevar tinuta de Sir Ken Robinson, pe tema educatie: http://www.ted.com/talks/ken_robinson_how_to_escape_education_s_death_valley



Cu mare drag,

Irina Schmitz
fondator Ora despre Fericire

Educația omenirii, drumul dintr-un orizont în altul

Un adult, din generatia mea, plateste bani grei, daca-i are, ca sa sa invete sa se opreasa pentru a se cunoaste, pentru a-si intelege emotiile si pentru a aloca timp comunicarii.

Ce privilegiu sa inveti sa comunici din clasa I si sa ai posibilitatea de a te dezvolta, GRATUIT!


Avem atat de multe de invatat de la copiii nostri sau impreuna cu ei. E vacanta saptamana aceasta si ce moment mai prielnic de a vorbi cu ei.
Sa ne amintim ca perioada copilariei este o perioada bogata in achizitii, iar viata afectiva este dominanta, copilul dorind sa atraga si sa retina atentia adultului. Copii dezvolta sentimentele de simpatie si respect si manifesta receptivitate la aprobari si restrictii. Reactiile emotive sunt foarte puternice in perioada copilariei iar controlul emotiv al copiilor este redus.

In faza prescolara influentei exercitate de familie i se adauga cea a gradinitei sau a scolii. In aceasta etapa obiectele, jucariile sunt percepute ca a avea suflet si implicit ca ''sufera'' alaturi de copil. Tot in aceasta perioada incepe descoperirea imaginii de sine.

Faza in care copilul traverseaza invatamantul primar  este si faza in care i se dezvolta spiritul critic si i se contureaza o imagine realista asupra lumii. Cuvantul dascalului are foarte multa autoritate in aceasta perioada.

Preadolescenta este o perioada cu MARI transformari fiziologice, cum ar fi cresterea in inaltime, cresterea organelor interne, transformarile endocrine determinate de activitatea glandei tiroide si a glandelor sexuale. Hipersensibilitatea emotiva este tipica acestei perioade cat si interesul pentru sexul opus. Critica fata de parinti si detasarea fata de familie sunt inlocuite de influenta grupului din care preadolescentul face parte.


Adolescenta este perioada in care se pun intrebari existentiale si se realizeaza analize critice ale valorilor de viata, adolescentul avand un nivel mai inalt de intelegere a lumii. Vointa se dezvolta si ea ajutand la posibilitatea sustinerii efortului fizic pe perioade lungi de timp. Ritmul de crestere descreste, dar creste dorinta de autonomie si perfectionare a propriei persoane.


Sper sa-ti foloseasca aceste informatii in relatiile cu copiii si adolescentii din viata ta.

Dacă chiar vrei, poți!

Ce dimineata am avut astazi! Dupa o noapte dormita iepureste, in care m-am trezit de mai multe ori din cauza unei dureri in jurul buricului, m-am trezit la 8:30 in loc de 7:00 cu aceeasi durere. Era atat de puternica incat ma durea la fiecare respiratie.

Ingrijorarea era cu atat mai mare pentru ca la 10:30 trebuia sa iau startul la crosul Casiopeea pentru a sustine femeile care se lupta cu cancerul mamar (http://www.casiopeea.org/index.php?lang=ro&page=home). Durerea devenise atat de puternica incat nu-mi mai puteam indrepta spatele.

O voce imi spune ca poate nu ar trebui sa alerg, dar imi luasem angajamentul ca o voi face asa ca am mai baut un pahar cu apa, am mancat o banana si am plecat la 9:08 spre parc, cu gandul ca o sa-mi treaca. Zis si facut! Durerea s-a ameliorat si a disparut complet pana cand s-a dat startul. Asadar am reusit sa joc pacalici cu durerea mea.  Ma bucur ca m-am tinut de cuvant si ca am alergat, a fost o placere sa vad atat de multe persoane entuziaste in sustinerea cauzei Casiopeea. Puteai sa vezi cu ochiul liber persoane care nu duc o viata sportiva dar care azi isi propusesera sa sprijine femeile care lupta impotriva cancerului mamar si totodata sa se autodepaseasca. Este de aplaudat lupta pe care o dadeau cu ei insisi pentru a termina cursa, si cand te gandesti ca era doar o mica lupta in comparatie cu batalia pe care o dau si pe care trebuie sa o castige femeile diagnosticate cu cancer mamar. Doamnelor, haideti, luptati, pentru ca se poate!

Zâmbetul, un limbaj ușor de descifrat pentru orice generație

Hei, hei, hei...alinierea planetelor este un eveniment cosmic sau este in totalitate un eveniment influentat de noi? Imi place sa cred ca fiecare dintre noi poate alinia planetele. In final daca iti doresti ceva cu adevarat vei reusi sa ai acel lucru bifat pe lista dorintelor. Cred cu tarie ca totul depinde de noi si de cantitatea energiei (asta ca sa nu folosesc efortului) pe care o punem in alinierea planetelor, alias cantitatea energiei pe care o punem in obiceiurile noastre zilnice, obiceiuri care ne poarta spre indeplinirea urmatorului vis.

Calatoresc suficient de des si sunt atenta mereu la chipurile oamenilor care sunt in jurul meu. Pe masura ce calatoresc de la est spre vest in Romania aceste chipuri se lumineaza si devin mai zambitoare, impaciuitoare si relaxate.

Oare e viata realmente mai grea in Galati decat in Sibiu? Oare nu ne tragem din Decebal si Traian cu totii?
Cred ca e un fel de virus, asa cum pozitivismul este contagios, si negativismul este contagios.

Oare cand au hotarat cei din estul tarii sa zambeasca mai rar si sa fie mai posomorati?

Ei..., ce importanta mai are acum scormonitul in trecut? Niciuna! Importanta este ziua pe care o traim azi si in care putem aduce mai multe zambete...da!...ce nebunie...hai sa zambim fara motiv!...si cu toate acestea, motivul ca suntem pe lume si putem lasa ceva in urma noastra, ca-s copii, ca-s nepoti frumosi, ca-s tablouri, ca-s invataminte, ca-s goblenuri sau hohote de ras intre prieteni...oare toate astea sa nu fie mai mult decat suficiente pentru a ne face sa zambim?

Un mare filozof spunea ca nu putem schimba nici trecutul, nici viitorul ci doar prezentul...asadar, ce mai asteptam? Hai sa traim prezentul mai resposabili si mai increzatori!